Clinică.ro
Hiperdonția este o anomalie dentară în care apar dinți în plus față de numărul considerat normal pentru vârstă. La copii, dentiția temporară are în mod obișnuit 20 de dinți, iar la adulți dentiția permanentă ajunge, de regulă, la 32 de dinți (inclusiv măselele de minte).
Când organismul formează unul sau mai mulți dinți suplimentari, aceștia pot erupe pe arcadă și pot fi observați direct, sau pot rămâne incluși în os și să fie descoperiți mai târziu, la o radiografie de rutină.
Dinții supranumerari pot avea o formă asemănătoare dinților normali sau pot fi mai mici, conici ori cu aspect atipic, ceea ce le poate influența poziționarea și impactul asupra mușcăturii.
Când apare hiperdonția și cum este depistată
Hiperdonția poate apărea atât în dentiția de lapte, cât și în cea permanentă, însă este mai frecvent identificată în perioada înlocuirii dinților temporari cu cei definitivi. Practic, multe cazuri sunt depistate între 6 și 12 ani, când părinții observă că un dinte permanent întârzie să apară sau că dinții încep să se înghesuie vizibil.
Semne care pot sugera prezența unui dinte supranumerar includ întârzierea erupției unui incisiv sau canin, persistența unui dinte de lapte peste vârsta obișnuită, spații anormale între dinți, înghesuire accentuată, rotirea dinților sau apariția unei deviații a liniei mediane.
Uneori, copilul nu acuză nimic, dar medicul observă discrepanțe de erupție la control. Confirmarea se face, de regulă, prin radiografie panoramică sau radiografii țintite; în cazuri selectate, se poate recomanda și o investigație 3D, mai ales când se planifică un tratament chirurgical sau ortodontic.
Ce tipuri de dinți în plus apar cel mai des
Cea mai cunoscută formă este mesiodensul, un dinte suplimentar care apare între incisivii centrali superiori. Mai pot apărea dinți supranumerari în zona premolarilor sau a molarilor, uneori chiar bilateral. Numărul lor variază: de la un singur dinte în plus până la cazuri rare cu mai mulți dinți supranumerari.
Cauzele hiperdonției
Cauzele hiperdonției nu sunt complet elucidate, însă există câteva explicații acceptate în stomatologie. Un factor important este predispoziția genetică: hiperdonția apare mai frecvent la persoanele care au rude apropiate cu aceeași problemă, ceea ce sugerează o componentă ereditară.
O altă teorie frecvent invocată este hiperactivitatea lamei dentare, țesutul embrionar din care se formează mugurii dentari. Dacă această structură produce muguri suplimentari, rezultatul poate fi apariția dinților în plus.
De asemenea, pot exista perturbări în dezvoltarea embrionară a dinților, cu diviziuni sau diferențieri anormale ale mugurelui dentar, ceea ce duce la formarea unor structuri dentare suplimentare. În unele situații, hiperdonția poate fi asociată cu anumite sindroame genetice sau tulburări de dezvoltare craniofacială, mai ales când dinții supranumerari sunt multipli. Totuși, multe cazuri apar izolat, la persoane perfect sănătoase.
Identificarea la timp este importantă fiindcă dinții în plus pot bloca erupția dinților permanenți, pot provoca înghesuiri, mușcături incorecte și pot îngreuna igiena orală, crescând riscul de carii și inflamații. În funcție de poziție și efecte, medicul poate recomanda monitorizare, extracție și, uneori, tratament ortodontic pentru aliniere.
